PSD Iași: Guvernarea PSD trebuie să continue

PSD Iași: Guvernarea PSD trebuie să continue
Publicat: 22/06/2018, 10:49

„PSD Iași își exprimă întreaga susținere pentru actuala conducere a partidului și pentru Guvernul României. După alegerile locale și parlamentare din 2016, românii au învestit, cu o largă majoritate, o conducere social-democrată care să pună în aplicare cel mai amplu program de guvernare propus după Revoluție. Totodată, suntem solidari cu președintele Liviu Dragnea care beneficiază, ca orice alt cetățean din această țară, de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței conform Constituției României și Directivelor Europene în vigoare”, scriu social-democrații din Iași.

Potrivit PSD Iași, milioane de români au crezut și cred în măsurile PSD care generează, în continuare, creștere economică sustenabilă, creșteri salariale, creșteri ale pensiilor, per total, bunăstare.

„În același timp, în județul Iași se derulează proiecte importante care vizează modernizarea infrastructurii rutiere (axele rutiere Iași-Suceava și Iași-Botoșani), modernizarea infrastructurii spitalicești (construirea Spitalului Regional de Urgență și modernizarea Spitalului de Copii Sf. Maria), modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, construirea, modernizarea și reabilitarea de școli, grădinițe și creșe, dispensare medicale, cămine culturale, biblioteci. Până în 2020 foarte multe comunități ieșene se vor dezvolta cu ajutorul a peste 1 miliard de euro care vor fi materializați prin intermediul acestor proiecte. PSD are nevoie mai mult decât oricând de unitate pentru a continua proiectele de dezvoltare și investiții, pentru a promova reformele privind justiția și pentru a veghea la respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. PSD trebuie să ducă la bun sfârșit angajamentele asumate în fața românilor”, mai scriu reprezentanții PSD Iași.

Magistrații instanței supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×